Invitați speciali: CORUL TRONOS si TRONOS JUNIOR
Asociația Copil Dorit susține Asociația GIO!
La începutul Postului Nașterii Domnului, avem bucuria de a vă aduce în atenție un proiect de suflet, pe care nădăjuim să-l putem împlini cu sprijinul dumneavoastră în această perioadă. Un proiect pentru sănătatea sufletească și trupească a neamului românesc, pentru revigorarea și trainicia acestuia.
În preajma Zilei Naționale a României - 1 Decembrie, Asociația Copil Dorit & Liceul Nicolae Steinhardt din București și Școala Copil Dorit vor susține un Concert Caritabil în favoarea *GIO - Generații Iubite și Ocrotite - Asociație din Târgu Mureș, cu o puternică activitate pro viață.
Concertul se va desfășura în cadrul evenimentului cultural- artistic Chipul Patriei si al Familiei în Ochii Copiilor - ediția a XIV-a, cu tema din acest an " Pacea mea, pacea lumii, Pacea lui Dumnezeu".
Evenimentul va avea loc în data de 26 noiembrie a.c , orele 18.00, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhal. Vor interpreta Corul"Melos" al Liceului Nicolae Steinhardt din București și Corul
"Scântei " al Școlii Copil Dorit, dirijate de dna prof Maria Alexandru.
Invitații noștri speciali, care vor prezenta alături de noi un repertoriu format din cântece pentru neam și țară, vor fi CORUL TRONOS, dirijor arhid Mihai Buca și CORUL TRONOS JUNIOR, dirijor Ioan Balaban.
Toate fondurile strânse prin desfășurarea acestui Concert caritabil vor fi donate Asociației GIO - Târgu Mureș, în scopul construirii, în inima Transilvaniei- satul Găbud, într-un cadru natural, sănătos și feeric, în proximitatea unei oaze de duhovnicie - Schitul Sf. Ioan Evanghelistul- Găbud, a unui Așezământ pentru sprijinirea mamelor și a copiilor nou născuți aflați în dificultate, în vederea depășirii perioadei de criză și pentru o bună reinserție socială ulterioară acesteia.
Vă așteptăm cu mare drag să ne fiți alături!
Președinte Asociația Copil Dorit Prof. Claudia Peiu
Președinte Asociatia Gio: Dr. Radeanu Iulia Maria
Sprijinind ASOCIAȚIA GIO, sprijiniți venirea pe lume a unui suflet de român!