"Iartă-mă, băieți" – un show de stand-up comedy despre viață, iubire și despre ce mai rămâne din tine după prima programare la analize medicale.
Unde? Lloyd’s Comedy Pub, Strada Colței nr. 16, București
Când? 22 februarie, ora 20:00
De ce? Locație centrală, băuturi ieftine și o toaletă mai curată decât sufletul tău după un ghosting reușit.
Rezervări la: Tel 0725 866 977
Pe 22 februarie, la Lloyd’s Comedy Pub, patru oameni fără frică de ridicol, Teo Stoian, Călin Gheorghiu, Gabi Dumitru și Andrei Garici, vor urca pe scenă să dezbată cele mai importante probleme ale omenirii: relațiile complicate, divorțul, terapia de cuplu și... șahul. Pentru că, evident, toți știm că singura mutare corectă într-o relație e să te retragi la timp.
Vino să râzi, să plângi și să descoperi cum un show de stand-up poate fi mai eficient decât 10 ședințe de terapie! Nu garantăm rezultate, dar măcar e mai ieftin.
Hai să facem dintr-o banală seară de sâmbătă, una memorabilă, de râs!
Fără câteva reguli de bun simț viața e pustiu:
- Pentru ca spectacolul să decurgă in condiții civilizate te rugam să ajungi la locație la timp. De preferat cu 30 de minute înainte de show. Ne vrem să te grăbim, vrem să te auzim cum râzi, nu cum gâfâi.
- Biletele pot fi prezentate atât în format fizic (dacă nu-ți pasă de păduri și vrei să le printezi) cât și în format digital (adică pe telefon).
- Biletele îți asigură loc dar, trebuie să știi că în funcție de spațiu, este posibil să stai lângă alte persoane la masă. Așa e la stand-up, ai șanse să cunoști oameni noi.
- Nu filma, nu comenta și n-o lua personal. Show-ul nu este despre tine, este pentru tine.
- Te avertizăm că la show-urile noastre accesul minorilor sub 16 ani nu este permis. Nu spunem că suntem vulgari, dar nu suntem nici Gașca Zurli.
Spectacol destinat persoanelor cu vârsta peste 16 ani.
Prin plata acestor bilete, vă dați acordul de a sta cu alte persoane la masă.
În caz de Doamne ferește, se anulează spectacolul, vei fi notificat pe email, iar banii pe bilete ți se vor returna în aproximativ 7 zile lucrătoare.