/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fevent%2F01%2Fbd%2F1d%2F00000345862-1d12.png)
We Singing Colors | Prima Dragoste | Armand Popa live pe Terasa
We Singing Colors
Cu un sound recognoscibil și o energie caldă care se simte în fiecare concert, We Singing Colors sunt pe scenă din 2011, cu un parcurs ce include cluburi, festivaluri, păduri, trenuri și chiar un duplex online București – Melbourne.
Au lansat trei albume de studio și o mulțime de single-uri, de la plutitorul „Get up slowly” la intensul „Out of the city”.
Indiferent unde cântă, We Singing Colors reușesc să creeze un spațiu în care te simți parte din poveste, nu doar spectator.
Armand Popa
Un artist emergent cu un sound personal, profund și rafinat. Armand îmbină cu măiestrie influențe neo-psihedelice, rock alternativ și indie în proiectul său solo.
Inspirat de artiști precum John Frusciante, Tame Impala sau Radiohead, muzica lui e o explorare sonoră a sinelui, atmosferică, dar ancorată în emoții reale. O voce nouă, dar cu mult de spus.
Prima Dragoste
Artista din Republica Moldova te invită într-o lume a libertății, unde emoțiile dansează pe ritmuri sincere și romantice. Cu o voce caldăși un stil eteric, Prima Dragoste transformă povești personale în muzică ce atinge și inspiră.
De la colaborările cu Satoshi și Amedeo până la „Mohor”, cântecul cu influențe folclorice ce a prins în inimile publicului, Prima Dragoste arată că vulnerabilitatea poate fi o forță creatoare.
Nu te așteptăm doar la un concert, ci îți dăm întâlnire cu muzica în forma ei cea mai firească.
* Accesul copiilor cu vârsta de până la 7 ani inclusiv este gratuit dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces. Recomandăm utilizarea căștilor de protecție fonică pentru copii.
Accesul copiilor cu vârsta de până la 16 ani inclusiv este permis în baza unui bilet valabil și dacă sunt însoțiți de un părinte care deține un bilet valabil de acces.
Accesul minorilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani este permis în baza unui bilet valabil de acces.
Minorilor le este interzisă servirea şi consumul de băuturi alcoolice.
Este permis accesul cu animale de companie cu condiția respectării regulamentului privind animalele de companie în spațiul public (animalele vor fi ținute în lesă, câinii de talie mare sau rase agresive obligatoriu poartă botniță etc.).
Ai grijă de bunurile tale! Organizatorii/producătorii nu sunt responsabili pentru bunurile participanţilor ori pentru eventuale pagube produse.
Pe durata evenimentului se vor realiza înregistrări audio şi video, care vor fi folosite ulterior pe platformele de social media ale noastre și ale partenerilor, iar unele pot conține, aleatoriu, imaginea sau vocea persoanelor din public. Participarea la eveniment reprezintă acordul implicit pentru folosirea lor în aceste scopuri.
Pe durata evenimentului pot fi folosite lumini cu efect stroboscopic, care cresc riscul declanșării crizelor de epilepsie. Recomandăm persoanelor afectate de această condiție să evite participarea.
Evenimentul poate suferi modificări în funcție de condiţiile meteorologice.
Organizatorii îşi rezervă dreptul de a solicita acte care dovedesc vârsta participanților minori.